INIȚIERE, AUTOAPARARE, PERFORMANȚĂ, CARDIO

SPORT KONTACT

Muay Thai

Kick Box

TSUKI NO KORO

Cristian HRISCU

În karate-do, ca şi în oricare altă artă marţială, covârşitoarea majoritate a timpului de antrenament este dedicat exersării şi perfecţionării arsenalului tehnic, prin kihon (şcoala de bază) şi kata. Tehnicile şi secvenţele tehnico-tactice sunt repetate iar şi iar, mult după ce aparent au fost deja însuşite. Se trece astfel prin etapele succesive de învăţare, înţelegere, perfecţionare şi fixare a unor deprinderi motrice; tehnicile în forma lor corectă ajung să fie executate în mod reflex, pentru ca în final să devină mişcări naturale. Acesta este singurul mod în care o tehnică poate ajunge să fie utilizată eficient în lupta reală, mai ales în situaţia unui atac neaşteptat. La fel ca mersul, scrisul sau mâncatul cu lingura, o tehnică asimilată ca o mişcare firească nu va mai necesita concentrarea pe elemente exterioare de coordonare a segmentelor, de traiectorie, de poziţie etc., şi va fi executată corect, deci eficient, indiferent de starea fizică sau psihică a practicantului.

Acest nivel de stăpânire a tehnicii este indispensabil pentru a lupta cu maximum de eficienţă. Nu este însă şi suficient. În fond, tehnica (waza) nu este decât jumătatea externă a karate-do-ului. Dacă atacul nu este perceput la timp şi în toată complexitatea sa (teren, număr de agresori, prezenţa armelor etc), perfecta stăpânire a arsenalului tehnic nu va servi la mare lucru.

Aici intervine starea de percepţie extinsă, externă şi internă, a unui karateka.

Percepţia externă este adesea comparată cu lumina lunii (TSUKI NO KOKORO, spiritul ca luna). La fel cum razele lunii luminează totul în mod egal , atenţia şi privirea trebuie să acopere totul, fără a se fixa pe nimic. Trebuie înregistrate limitele terenului, obstacolele, persoanele prezente, atitudinea lor, armele existente sau potenţiale. Nici ochii adversarului, nici mişcările segmentelor sale nu au voie să‑ţi distragă atenţia sau să‑ţi fixeze privirea. În acest fel vor putea fi percepute modificările subtile de tensiune în poziţie şi uşoara schimbare a respiraţiei care preced atacul; un atac decisiv va putea fi deosebit de fenta care îl pregăteşte, iar un atac prin surprindere are o şansă mai bună să fie sesizat la timp.

Conceptul de MIZU NO KOKORO, spiritul ca apa, descrie starea de maximă percepţie internă. La fel cum o apă liniştită reflectă imaginea perfectă a obiectului oglindit, un mental calm va recepţiona nedistorsionat orice stimul extern. La cea mai mică adiere de vânt, însă, oglinda se tulbură, la fel cum sentimente ca teama, descurajarea, furia sau ura vor altera periculos capacitatea de percepţie în timpul luptei. Doar în prezenţa stării de receptivitate oferite de un mental limpede, neafectat de emoţii, tehnica va putea fi utilizată spontan, eficient şi adecvat.

Exersarea percepţiei de tip tsuki no kokoromizu no kokoro trebuie începută cât de devreme, încă înaintea antrenamentelor de luptă cu partener. Nici o tehnică, nici în kihon şi cu atât mai puţin în kata, nu ar trebui executată fără vizualizarea intensă a adversarului şi a situaţiei de luptă presupuse. Chiar dacă la început acest deziderat este greu de atins, el trebuie totuşi urmărit, pentru că în absenţa lui lucrul de kihon îşi pierde o mare parte din eficienţă, iar kata se goleşte de conţinut.

O asemenea capacitate de percepţie, exersată în dojo, poate şi trebuie să fie utilizată şi în afara lui. Un karateka trebuie să-şi antreneze capacitatea de a analiza şi evalua reflex, în orice situaţie, spaţiul şi anturajul în care se află. De asemenea, trebuie să încerce să identifice situaţiile cu potenţial de a degenera în conflict. Recunoscute la timp, asemenea situaţii pot fi adesea evitate, eventual dezamorsate sau aplanate înainte de a lua amploare. Dacă nu, măcar factorul surpriză a fost eliminat şi reacţia la izbucnirea conflictului a putut fi în linii mari pregătită. Printr-o astfel de abordare a unui conflict (nu neapărat şi nu în primul rând fizic), înfrângerea ar trebui să poate fi evitată cu succes.